Descoperă cosmosul! În fiecare zi apare o nouă imagine sau fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o scurtă explicaţie scrisă de către un astronom profesionist.
Explicaţie: Poate o fotografie a cerului să fie relaxantă? Un candidat pentru o astfel de fotografie poate fi imaginea de mai sus luată luna trecută din Cape Schank, Victoria, Australia. Cadrul este accentuat de o lagună liniştită, ceaţă subţire la sol, două galaxii şi zeci de mii de stele. Stânca din partea stângă poate fi asemuită din acest unghi cu un cap uman, dar structura de rocă mai faimoasă se află în partea dreaptă şi este cunoscută ca Pulpit Rock. În partea de sus a imaginii se întinde un flux distant de stele strălucitoare şi praf întunecat care este parte a discului galaxiei noastre spirale Calea Lactee. În partea dreaptă, imediat deasupra Pulpit Rock, este mica galaxie vecină Căii Lactee, Micul Nor Magellanic (Small Magellanic Cloud - SMC). Obiectul alb strălucitor de la stânga lui SMC este un roi globular de stele din Calea Lactee cunoscut ca 47 Tucana.
Authors & editors:
Robert Nemiroff
(MTU) &
Jerry Bonnell (UMCP)
NASA Official: Phillip Newman
Specific rights apply.
NASA Web
Privacy Policy and Important Notices
A service of:
ASD at
NASA /
GSFC
& Michigan Tech. U.