Imaginea zilei din astronomie - APOD (Astronomy Picture Of the Day)

Descoperă cosmosul! În fiecare zi apare o nouă imagine sau fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o scurtă explicaţie scrisă de către un astronom profesionist.

12 iulie 2010
See Explanation.  Clicking on the picture will download
 the highest resolution version available.

Sateliţi dincolo de inelele lui Saturn
Credit: Cassini Imaging Team, ISS, JPL, ESA, NASA

Explicaţie: Ce s-a întâmplat cu acel satelit al lui Saturn? Nimic -- Rhea, satelitul natural al lui Saturn este doar parţial ascuns în spatele inelelor lui Saturn. În aprilie, naveta robotizată Cassini, care acum orbitează în jurul lui Saturn, a luat această imagine privind în direcţia celor mai faimoase inele ale sistemului solar. Inelele vizibile în prim-plan includ îngustul inel F la exterior şi mult mai latele inele A şi B la interior. Deşi pare să plutească deasupra inelelor, satelitul Janus este de fapt dincolo de acestea. Janus este unul din sateliţii mai mici ai lui Saturn şi măsoară doar aproximativ 180 de kilometri în diametru. Mult mai departe de cameră este Rhea, un satelit plin de cratere, mult mai mare, ce măsoară 1500 de kilometri în diametru. Partea de sus a satelitului Rhea este vizibilă doar prin spaţiile dintre inele. Misiunea Cassini în jurul lui Saturn a fost extinsă până în 2017 pentru a studia mai bine complexul sistem planetar şi schimbările sale sezoniere de la echinocţiu până la solstiţiu.

Imaginea de mâine: mozaic pământean


< | Arhivă | Index | Căutare | Calendar | RSS | Educaţie | Despre APOD | Discuţii (engleză) | >

Authors & editors: Robert Nemiroff (MTU) & Jerry Bonnell (UMCP)
NASA Official: Phillip Newman Specific rights apply.
NASA Web Privacy Policy and Important Notices
A service of: ASD at NASA / GSFC
& Michigan Tech. U.

Traducere în limba română de Cristian Graure